Două vârste, două abordări
Copiii și adolescenții nu sunt „adulți mici”. Au moduri proprii de a-și exprima suferința, de a procesa lumea, de a cere ajutor. De aceea, abordarea terapeutică este radical diferită pentru fiecare grupă de vârstă.
Pentru copii (4-12 ani)
La copii, lucrul terapeutic se face în principal prin joc terapeutic: desen, povești, jocuri de rol și activități structurate. Copilul nu vine să „vorbească despre problemă”, vine să se joace într-un cadru sigur, iar prin joc procesăm emoțiile, fricile, conflictele.
Pentru adolescenți (13-18 ani)
La adolescenți, lucrul este mai aproape de terapia cu adulții, dar cu un cadru care le respectă autonomia, intimitatea și ritmul propriu. Nu există „raport către părinți”, adolescentul are propriul lui spațiu confidențial.
Pentru ce vin copiii
- Anxietate de separare, frici nocturne, coșmaruri
- Agresivitate, crize de furie, comportament opozițional
- Retragere, timiditate excesivă, izolare
- Dificultăți școlare neașteptate
- Reacții la divorțul părinților, doliu, mutare
- Tulburări de somn sau alimentație
- Diagnostic de ADHD, autism, tulburări de învățare (sprijin complementar)
- Probleme de socializare la grădiniță sau școală
Pentru ce vin adolescenții
- Anxietate, atacuri de panică, presiune școlară
- Depresie, gânduri de auto-vătămare
- Probleme de identitate, stimă de sine
- Conflicte cu părinții, sentiment de neînțelegere
- Bullying, dificultăți de socializare
- Tulburări alimentare
- Adicții (internet, jocuri, substanțe)
- Crize de orientare (carieră, identitate sexuală, decizii de viață)
Rolul părinților
Parteneriatul cu părinții este esențial. La copii, începem cu o ședință cu părinții pentru istoric și obiective. Periodic, există ședințe de consiliere parentală, pentru că de multe ori schimbarea copilului depinde și de modul în care se schimbă mediul în care crește.
La adolescenți, respectăm confidențialitatea, nu transmit părinților ce vorbim, doar cadrul general. Adolescenții au nevoie să simtă că spațiul terapeutic este al lor.
Copiii nu „fac mofturi”. Comportamentele dificile sunt mereu mesaje. Terapia este locul unde aceste mesaje pot fi auzite.
Întrebări frecvente
Copilul nu vrea să vină. Ce fac?
Sunați mai întâi singur. Discutăm cum să prezentați terapia într-un mod care să nu sperie copilul (nu „mergem la doctor pentru că ai o problemă”, ci „mergem la cineva cu care te poți juca și vorbi”).
Cum știu că nu i-am stricat ceva eu, ca părinte?
Nu suntem aici pentru a judeca părinții. Sunteți cei mai în măsură să-i ajutați pe copiii voștri, iar terapia este un instrument care vă susține pe amândoi.
Câte ședințe sunt necesare?
Pentru copii, în medie 12-20 de ședințe. Pentru adolescenți, similar cu adulții, 15-30 de ședințe, în funcție de complexitate.